Accesul la resurse, de care ne bucurăm împreună cu familiile noastre, atrage şi o mare responsabilitate. În primul rând pentru folosirea cu chibzuinţă a acestor resurse, pe care Mama Pamânt ni le oferă, apoi a face posibil ca şi cei mai puţin norocoşi să aibă acces la un dram de mai bine. Încercăm prin a dărui să întărim sentimentul de recunoştinţă din sufletul copiilor nostri, pentru a-i învăţa că acesta funcţionează ca un magnet, cu cât suntem mai recunoscători, cu atât vom avea mai multe motive să fim!
După experienţa minunată de anul trecut, când prin campania Shoe-Box am strâns peste 80 de cutii de la dumneavoastră, ce au fost distribuite apoi la Asociatia Christiana, in beneficiul copiilor ce provin din familii cu greutăţi materiale, am decis anul acesta să sprijiinim pe cei care se ocupă de copiii orfani sau abandonaţi de la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba (http://stirileprotv.ro/…/1-decembrie-manastirea-dumbrava-po…). Sunt în acest moment, în asezământul construit pe lângă mănăstire, 110 copii cu vârste cuprinse intre 1 lună şi 20 de ani.
Am luat legătura cu ei şi cel mai mult au nevoie de:
- Produse de curăţenie (dezinfectante – domestos, clor, soluţii de spălat geamuri, soluţii de spălat pardoseala, etc )
- Detergent de vase
- Produse de igienă corporală (şampon, gel de duş, deodorante, etc)
- Şerveţele de masă (hârtie)
- Batistuţe hârtie
- Conserve
- Pateu vegetal
- Unt, margarină
- Dulciuri
- Haine de toate vârstele, cu condiţia să fie curate şi în stare bună
- Jucării şi jocuri, de asemenea funcţionale şi într-o stare bună
Copiii care vor să participe la acest proiect pot să aducă darurile începând de astăzi până în 18 decembrie la Centrul Paideea, în pungi obişnuite, nesigilate.
Vă mulţumim pentru implicare şi vă urăm o zi minunată!
Centrul Paideea