Dragi părinți,
Vrem să vă mulțumim pentru implicarea în număr atât de mare în proiectul ShoeBox. Datorită ajutorului pe care ni l-ați oferit am reușit să strângem peste 80 de cutii !
Ne-am bucurat să vedem mai ales interesul copiilor pentru această campanie, pe care sperăm să o repetăm și cu alte ocazii.
Credem că acesta a fost un pas important în dorința noastră de a transmite și alte valori copiilor și ne dorim să-i facem părtași și la alte evenimente ce implică ajutorarea comunității din care fac parte.
În preajma Crăciunului, ați reușit să aduceți bucurie pe chipurile unor copii care vă sunt deplin recunoscători pentru gestul pe care l-ați făcut !
Cutiile strânse la Centrul Paideea au mers către copiii și familile din cadrul Centrului de Servicii Sociale “Acoperământul Maicii Domnului” Cluj-Napoca.
Sărbători binecuvântate și îmbelșugate alături de cei dragi, iar anul care vine să vă întâmpine sănătoși și luminoși !
Centrul Paideea