Atelier de Public Speaking

Atelier: Cristina Flutur și Centrul Paideea
Tema: Public & non-public speaking – încredere, emoție și prezență cu impact

Despre trainer:

Cristina Flutur este actriță de film și teatru.

După absolvirea Facultății de Litere, secția Română-Engleză, a Universității ‘Al.I.Cuza’ din Iași, urmează cursurile Facultății de Litere, secția actorie, a Universității ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca. In perioada 2004-2013 face parte din trupa Teatrului Național ‘Radu Stanca’ din Sibiu, unde lucrează cu renumiți regizori români și străini, jucând și pe scene internaționale în cadrul diferitelor turnee.

În 2012 își face debutul în cinema și primește Premiul Palme d’Or pentru Interpretare Feminină la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul din filmul “După dealuri” (regie: Cristian Mungiu), iar în 2018 e nominalizată la premiile Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru filmul “Hawaii”.

Joacă în filme și susține ateliere atât în țară, cât și în afară, iar în teatru poate fi văzută pe scena Teatrului Metropolis din București.

1. Descriere proiect:

A vorbi în fața unor oameni nu e întotdeauna ușor. Se presupune că știm foarte clar ceea ce vrem să spunem, că vrem să comunicăm și să fim ascultați, împărtășind celorlalți adevărul nostru, și se mai presupune că avem capacitatea de a fi calmi și stăpâni pe noi înșine într-o astfel de situație și de a gestiona cu brio tracul și emoțiile, care de multe ori ne pot copleși atunci când toată atenția e asupra noastră.

Atelierul își propune să contribuie la transformarea acestor premise în deprinderi interiorizate și instrumente de lucru utile pentru copiii participanti. Prin exerciții practice și jocuri inspirate din antrenamentul fizic, psihic și emoțional al actorului profesionist, precum și din experiența mea de pe scenă și din fața camerei de filmat, copiii vor avea ocazia să-și dezvolte abilitățile de comunicare, să-și exprime opiniile în fața unui om sau a unui grup de oameni într-un mod cât mai autentic, mai personal și mai convingător. Vom porni de la învățarea structurării logice a unui discurs, apoi vom trece la prezentarea propriu-zisă și încercarea de a elimina obstacolele din calea unei exprimări curajoase, autentice, clare și cu efect.

2. Obiective și metode:

  • de la improvizație și aleatoriu la structură clară în discurs;
  • omul ca instrument în public & non-public speaking;
  • echilibrul minte/inteligență, corp/postură, suflet/inimă;
  • cine sunt eu ca vorbitor;
  • dezvoltarea încrederii în sine și în propriile puteri;
  • gestionarea emoțiilor și a tracului de scenă;
  • atenuarea timidității și a lipsei de curaj;
  • tehnici ajutătoare de imaginație, relaxare și respirație;
  • prezență convingătoare și abilitatea de a transmite un mesaj important pentru tine
  • puterea empatiei;
  • comunicare adevărată, autentică și cu impact real asupra publicului;
  • lucrul cu vocea, gesturile, postura;

3. Cui se adresează atelierul:

Atelierul se adresează atât copiilor interesați de public speaking, cât și celor dornici să-și dezvolte în mod armonios abilitățile de comunicare, încrederea în sine și capacitatea de a se împrieteni cu propriile emoții și de a le folosi într-un mod constructiv atunci când au nevoie să transmită un mesaj unei alte persoane sau unui grup.

4. Număr participanți: 2 grupe:

  • copii 10 – 12 ani – maxim 10 participanți
  • copii 12 – 14 ani – maxim 10 participanți

5. Durata și prețul:

O ședință a câte 2h 30min/zi (cu o pauză de 15 minute) x 6 zile, preț 450 lei
Notă: în ultima zi va fi o prezentare cu public restrâns (colegi, prieteni)

6. Perioada:

24 – 29 iunie, 2019

7. Locație:

Centrul de Educație Paideea, Cluj-Napoca